Google Ads: Scorul de calitate

Dacă dorești să-ți fundamentezi cunoștințele privitoare la PPC, în special Google Ads, ai nevoie de o înțelegere solită a ceea ce se numește ”Quality Score”, adică scorul de calitate Google Ads. Asta, în principal, pentru că aceste scoruri de calitate au o influență semnificativă asupra costului și eficienții campaniilor de publicitate și căutare plătite. Google Quality Score influențează nu doar modul în care anunțurile PPC vor funcționa, ci și cât de mult vei plăti pentru fiecare clic în parte. În general, scorul Google Ads se cuantifică din prisma a numeroși parametri care, dacă sunt optimizați corespunzător, certifică succesul unei campanii Google.

Ce este scorul de calitate la Google Ads?

Scorul de calitate este un parametru cuantificat și evaluat de către Google, referindu-se la calitatea și relevanța atât a cuvintelor cheie, cât și a anunțurilor de tip PPC. Acesta este utilizat pentru a determina costul per click (CPC) și înmulțit cu oferta maximă pentru a determina poziția specifică a anunțului tău, în procesul de licitație a anunțurilor. Scorul de calitate Google depinde de mai mulți factori, printre care:

  • rata de clic (CTR)
  • relevanța fiecărui cuvânt cheie folosit
  • calitatea și relevanța landing page-ului
  • relevanța textului
  • performanța istorică a contului de Google Ads

Acestea sunt variabilele principale care descriu scorul de calitate la Google Ads. Totuși, nimeni din afara Google nu știe cât de mult cântărește fiecare factor în algoritmul Quality Score, dar se știe totuși că rata de clicuri este una dintre cele mai importante componente. Atunci când multe persoane care văd anunțul fac click pe acesta, atunci este un indiciu cert pentru Google că anunțurile respective sunt relevante și utile pentru utilizatori. Drept urmare, Google recompensează calitatea prin ierarhizarea anunțurilor în top și, de asemenea, costuri mai mici ale susținerii acestora.

Beneficiile îmbunătățirii scorului de calitate la Google Ads

Scorul de calitate are o corelație directă cu succesul unei campanii Google Ads. Optimizarea acestuia se traduce printr-un randament mult mai mare al investiției. Scorurile de calitate mai mari sunt corelate cu un cost mai mic per conversie. Costul per conversie este diferit de costul per click. Nu este vorba, așadar, de cât plătești pentru fiecare click, ci de cât plătești atunci când cineva întreprinde acțiunea dorită (obiectivul campaniei). Deoarece nu fiecare click are drept rezultat o conversie, costul per conversie este, în general, mai mare decât costul per click. Din fericire, scorurile de calitate mari reduc atât costul per click, cât și costul per conversie.

Cum crești scorul de calitate la Google Ads?

Deoarece scorul de calitate la Google Ads determină unde și cât de des apar anunțurile tale, este important să-ți crești rating-urile prin observare atentă a contului de campanii. Acest lucru poate fi realizat prin concentrarea asupra mai multor variabile și domenii cheie: keyword research, organizarea cuvintelor cheie, cunoașterea publicului țintă și rafinarea textului în maniera în care să atragă potențiali clienți, optimizarea landing page-urilor, promovarea reclamei pe grupuri țintă. În principal, acestea sunt cele mai importante variabile care trebuie rafinate și asupra cărora trebuie să se intervină la nivel profesional, pentru a avea succes.

Share:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Livrăm clienții de care ai nevoie

Atunci hai să programam o discuție pentru a ne cunoaste.

Interesat de Marketing?

Abonează-te la Newsletter

Fără spam – doar continut de calitate.

Social Media

Cele mai populare

Aricole similare

Google Ads: Scorul de calitate

Dacă dorești să-ți fundamentezi cunoștințele privitoare la PPC, în special Google Ads, ai nevoie de o înțelegere solită a ceea ce se numește ”Quality Score”,

Google Ads: 3+1 factori de succes

Desfășurarea cu succes a campaniilor Google Ads poate fi o adevărată provocare. În sine, utilizarea eficientă a Google Ads este destul de complicată, iar concurența

Ne mandrim cu
0 +
Proiecte finalizate
Date de contact
Program de lucru (EEST)
Copyright 2023  Branziba™  Marca Inregistrata – Toate drepturile rezervate.
Acest site web foloseste cookies.